joi, 29 noiembrie 2012

Ne deconectăm un timp

E sentimentul ăla de eliberare amestecată cu nerăbdare. E dor de ducă! E dor de origini, e dor de miros de fum de la sobe, dor de sobă caldă şi de o mâţă torcându-ţi pe picioare. E dor de gogoşile bunicii. Dor de Bobiţă nebunul!

Toate astea parcă dispar, însă, odată cu împachetatul bagajelor! Când ştii că doar peste câteva ore vei fi plecat departe de Bucureşti, într-un loc cu multă linişte şi de o mie de ori mai multă dragoste

Da, da! Momentul ăla când scoţi geamantanul şi începi să pui vrute şi nevrute, cadouri, nimicuri. Oh, cât îl aşteptai!

E cel mai bun lucru pe care îl poţi face pentru tine după o perioadă nebună, plină. E cel mai bun tratament pentru trup, pentru suflet, pentru minte.

Pentru că unde altundeva să cauţi binele, decât acasă, lângă ai tăi? Pentru că a trecut timp şi telefonul nu e înlocuitor pentru Ei. Şi poţi vorbi cu orele. Degeaba. Pentru că e de nepreţuit o îmbrăţişare caldă a tatălui ori o discuţie cu capul în poala mamei. Consideraţi-mă melancolică, visătoare, copil, dar toate astea-s comori. Şi eu vreau să mă bucur de ele!

Eu abia aşteptam gura asta de aer şi mi-am promis un week-end fără net. Poate şi fără telefon, de ce nu? Vreau să ma bucur de tot la intensitate maximă, să mă deconectez puţin. Ştiu că aşa voi reveni cu forţe proaspete, bateriile încărcate şi gata de noi ,,bătălii"! :D


Aşa că vă doresc de acum tuturor un week-end special şi să ne scriem cu bine de luni! :)

4 comentarii:

  1. Weekend placut si tie!
    Da, adevarul este ca momentul ala cand scoti valiza si-ti faci bagajul ca sa pleci intr-un loc drag e unic. Eu nu prea aveam unde pleca ca si ai mei erau tot in Bucuresti :))!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Sa stii ca placerea de a pleca din Bucuresti, adaugata la placerea de a vedea oameni dragi, este imensa. :) Asteptam de ceva timp momentul asta de pauza :)

      Ștergere
  2. Un weekend plăcut, alături de oamenii dragi ție!!! Ne auzim, luni! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Mihaela! Cam cu intarziere, dar nu prea am frecventat internetul, cum ziceam mai sus :D

      Ștergere