marți, 26 iunie 2012

Love is in the air and it's everywhere!

Domnişoarelor, înţelegem că poate este primul iubit şi sunteţi super-mega-ultra-îndrăgostite, dar nu este cazul să ne demonstraţi şi nouă, oamenilor de rând, cum voi, la 14-15 ani, aţi întâlnit marea dragoste. Se vede! Da, da!
În autobuze, în metrou, pe stradă, în diverse instituţii, lipite de ei, săracii, pe căldura asta, e caniculă totuşi! Ca să nu mai vorbim de toate gesturile pe care le văd din partea voastră(chiar dezgustătoare venind din partea unora). Eu înţeleg că dragostea e mare, iese prin toţi porii şi trebuie exteriorizate cumva aceste trăiri, dar cred că nu trebuie să uităm şi de bunul-simţ. Sfântul bun-simţ! E o lipsă de respect faţă de bătrânii din jurul vostru, faţă de copii şi, în fine, faţă de toată lumea, indiferent de vârstă. Propun să vă luaţi o cameră şi totul e rezolvat!
Dacă toate astea au loc aşa, în public, unde se duce misterul, nerăbdarea de a fi doar tu şi el, singuri?
Şi, să nu uit de noua modă! Poze pe reţelele de socializare cu eternul botic însoţite de mesajul ,,Un pupyy pentru iubyy mew"(măcar epilaţi-vă mustaţa:) ) sau poze cu gâtul plin de acele vânătăi enervante şi inestetice, lăsate de ,,iubyy" să se vadă ca sunteţi luate!
Lăsaţi-vă vârsta în pace şi trăiţi-vă relaţiile cât mai frumos, simţiţi-le din plin, dar doar voi cu voi şi atât. E mai frumos, mai intens! Trust me.

joi, 21 iunie 2012

Vara asta

Vara asta...vara asta mi-o dedic mie.
Vara asta citesc, citesc mult că şi aşa multe cărţi mă aşteaptă nerăbdătoare.
Vara asta sper să îmi pot duce la bun sfârşit proiectele, proiecte foarte importante ce au venit chiar la momentul potrivit în viaţa mea.
Vara asta cunosc oameni noi şi voi lega multe prietenii. Vara asta mi-o voi petrece numai alături de oameni care mă iubesc şi pentru care sentimentul este reciproc.
Vara asta vreau să văd locuri noi, frumoase. Să cunosc poveşti de viaţă, istorii întregi.
Vara asta vreau o televiziune fără acceaşi incredibilă şi extraordinară ştire pe toate posturile. De fapt, nu mă mai uit la tv.
Vara asta iubesc până când inima-mi va zice: Stop!
Vara asta învăţ multe despre viaţă şi voi trasa o linie clară între ,,prieteni" şi ,,cunoştinţe".
E adevărat că fiecare vară are câte o poveste. A mea va avea mai multe. Toate frumoase. Dar până să încep a le scrie pe fiecare în parte, ar fi cazul să mă trezesc puţin. Urmează încă o săptămână cu examene şi multe altele pe ,,to do list". :(

luni, 18 iunie 2012

Da, veşnicia s-a născut la sat!

Da, am copilărit şi eu la ţară. Şi unde e problema?
Am copilărit la ţară şi sunt mândră de asta. Sunt mândră că am avut ocazia să mă joc ,,uliţă", să pot să dau o fugă la pădure să mai culeg nişte floricele pentru buchetul din fiecare an dăruit mamei, de 8 martie, să fur fructele de sezon din copacul vecinului pentru ca apoi, cu ai mei tovarăşi de joacă, să fugim alungaţi de-al său dulău. Mă bucur că am avut privilegiul(pentru că da, îl consider un privilegiu!) să trăiesc fiecare sărbătoare în sânul familiei şi conform tradiţiilor. Din fericire, ştiu ce-i aia o vatră, ştiu gustul mustului din strugurii abia culeşi toamna, ştiu fericirea de a-mi vedea florile din propriul colţişor de grădină crescând, înflorind şi fiind cele mai frumoase că doar sunt ale mele!
Cum să nu iubeşti ciripitul rândunicilor care tocmai îşi fac cuib la colţul casei, cum să nu iubeşti generaţiile de câini zglobii numiţi, după tradiţie ,,Bobi", căpşunile abia culese din grădină, apa rece-rece de la fântâna de sub nuc. Să nu uităm săniuşul! Cât mi-e dor de el!
Şi să nu mai punem oamenii senini, care ştiu ce-i aia ,,Bună ziua!" şi care-ţi oferă un zâmbet cald, indiferent de problemele pe care le cară pe umeri.
Oriunde aş fi, indiferent ce aş face, sufletu-mi este acolo şi asta nu se va schimba vreodată. Da, la ţară! Departe de nebunia şi toată agitaţia de aici.
Pentru că toate astea, indiferent de ce s-ar întâmpla, sunt veşnice. Amintirile nu ţi le poate lua nimeni, trăirile, bogăţia ce stă în ele fiind incomparabilă cu oricare alta. :)

joi, 14 iunie 2012

Cine nu are bătrâni, să-şi facă rost

Am citit de curând pe ellun.es(care, btw, are nişte articole excepţionale) un articol numit ,,Cine n-are bătrâni să-şi facă rost". Titlul mi-a sărit imediat în ochi. Dar nu am de gând să vorbesc despre articolul respectiv, îl găsiţi acolo. Voi vorbi despre ideea în sine. Despre bătrâni. Minunaţii noştri bunici.
Întotdeauna m-au înduioşat. Poate şi pentru că am fost înconjurată de astfel de persoane de-a dreptul minunate. Fiind şi copil singur la părinţi va puteţi imagina restul poveştii:cei mai mândri bunici la fiecare final de an şcolar, un Moş Crăciun foarte generos, numeroase cadouri...
Dar toate acestea sunt infime pe lângă ceea ce sunt ei, cu adevărat, pentru noi. Majoritatea creştem cu bunicii, părinţii fiind nevoiţi să se întoarcă fiecare la serviciul lui. Aşa că aceia vor şti cu siguranţă despre ce vorbesc. Este imposibil de uitat mirosul prăjiturii bunicii proaspăt scoasă din cuptor, acea voce blajină şi caldă care întreba, de cum intrai pe uşă ,,Ce faci, puiule? Cum a fost la şcoală?", privirea ei care te petrecea în fiecare dimineaţă până unde orizontul îi permitea. Toate acestea trec la stadiul de amintiri frumoase câţiva ani mai târziu când grijile ni se măresc, problemele esenţiale, vitale chiar, se schimba. De nepreţuit devine vorba aceea a ei numai bună de pus pe rană, atunci când totul pare irecuperabil, sfatul ei prietenesc şi plin de însemnătatea şi experienţa anilor ce au trecut peste ea. Dacă ar exista vreo magie să îi facem sa rămână veşnic printre noi, ar fi...magic.
 Şi da, am vorbit doar despre o ,,ea" deoarece pe ,,el" nu am apucat să il cunosc decât în primii doi ani din viaţă.
Nu îi voi înţelege niciodată pe aceia care îşi bat joc de bătrâneii bolnavi şi neajutoraţi, care se amuză copios pe seama lor şi îi fac subiectul unor glume de tot dispreţul. Îmi lasă un gust amar.
În fiecare zi avem de învăţat multe despre viaţă de la ei, nu ar încăpea în toate cărţile bibliotecii din Alexandria, atât de mult ar fi. Să îi preţuim mai mult, zic!:)

Out of office for a while

Ştiu că am cam lipsit în ultimul timp şi, din păcate, o voi mai face pentru că trec printr-o minunată perioadă numită ,,sesiune" plus alte activităţi care îmi cam ocupă timpul. Dar mă voi revanşa, aşa ca stay tuned! :D

vineri, 8 iunie 2012

Simplu

Ne complicăm în simplitate? Clar da. În loc să alegem calea mai simplă, ne implicăm în "afaceri" de tot felul şi din cele mai complicate, evident.
Nimic, în ziua de azi, nu mai este simplu. Avem job-uri sofisticate, iubiri cu poveşti din ce în ce mai alambicate şi greoaie. Până şi cele mai banale alegeri au devenit acum demne de o întregă lucrare filosofică care să pună în balanţă mii de argumente pro şi contra.
Eu una nu mai vreau. Îmi doresc o viaţă cât mai simplă, cât mai "light", fără compromisuri, persoane cu două feţe, alegeri din cele mai grele. Se poate oare? :D

joi, 7 iunie 2012

Lăsaţi-ne să greşim!

Niciodată ai mei nu m-au forţat să aleg un drum, nu m-au obligat să fac o alegere. Mi-au lăsat mână liberă. Am avut posibilitatea să iau propriile decizii, să fac ce cred că este mai bine pentru mine încă de la cele mai mici vârste, având încredere în mine şi în capacitatea mea de a distinge binele de rău . Desigur, am şi greşit. Dar, asa cum spune şi un vechi proverb latin, "Errare humanum est."
Cu toate că poate am avut de suferit de pe urma alegerilor mele, mă bucur că am avut posibilitatea să greşesc pentru că astfel am reuşit să învăţ pe propria-mi piele o lecţie, să mi-o însuşesc şi să ştiu pe viitor ce-i de făcut.
De aceea nu îi înţeleg pe acei părinţi care îşi obligă copiii să aleagă liceul, facultatea, cariera pe care ei şi-o doresc, fără să mai ţină cont de ceea ce ar fi mai bine pentru copii, de ceea ce aceştia şi-ar dori. Poate că vor ce este mai bine pentru fiii lor, dar asta nu-i scuză că nu le lasă libertatea de a alege, de a-şi croi propriul drum, de a trece prin diverse întâmplări menite să îi ajute să vadă lumea exact cum este ea pentru a fi pregătiţi pentru anii ce îi aşteaptă.
Aşa că...pe final, nu pot spune decât că le sunt extrem de recunoscătoare alor mei şi întotdeauna le voi fi pentru că, poate suna ciudat, m-au lăsat să greşesc!

miercuri, 6 iunie 2012

Limbă română, încotro?

În ultimul timp mă minunez de ce pot să văd pe diverse site-uri, reţele de socializare.
"Spunemi", "dăi", "frumoas-o", "drăguţ-o", "aceşti copi frumoşi", "copii de acolo", "dabea" şi lista ar putea continua.
E groaznic, ochii dor. Dintotdeauna am fost o persoană atentă la felul cum scrie, dintotdeauna mi-a plăcut limba română şi mi-am dorit să am un vocabular cât mai frumos, cât mai dezvoltat, şi am şi făcut ceva în sensul ăsta.
Pentru că, acum pe bune, dacă noi înşine, românii, nici măcar în limba-mamă nu ştim să vorbim, să scriem şi să ne exprimăm corect, ce pretenţii să mai avem de la alţii să înveţe limba română? Ce pretenţii să mai avem să mai ştim şi o altă limbă străină(să nu mai vorbim de mai multe)?
E trist, trist, trist! :(

luni, 4 iunie 2012

Să citim printre rânduri!

Dacă până acum, vorba conform căreia "fiecare şut în fund este un pas înainte" mă lăsa destul de indiferentă şi o credeam doar o încurajare ipocrită pentru cei care chiar nu mai au în ce crede, în ultimul timp mi s-a tot confirmat.
Întotdeauna, când pierdem ceva sau pe cineva, ne vom simţi destul de rău, nu admitem că ne va fi mai bine pe viitor. Dar mai târziu vom vedea că acel lucru sau persoană nu ne-a trebuit, nu era pentru noi şi trebuie să îi lăsăm în urmă, să mergem mai departe pentru că viaţa, cândva, ne va oferi ceea ce este potrivit pentru noi.
Cum spuneam şi mai demult, toate se întâmplă cu un motiv şi ar trebui chiar să îi fim recunoscători vieţii pentru că ne lasă să vedem lumea exact aşa cum e ea, nu ne clădeşte numai un castel de cristal în care totul este roz pentru ca la o uşoară adiere, să se sfarme în mii de bucăţi.
După ploaie vine soarele, mereu. Dacă mai devreme sau mai târziu, asta rămâne de văzut si...de aşteptat. Poate  că apare şi un curcubeu, de ce nu? Trebuie doar să vedem şi ce este bun în ceea ce ne poate dărâma uneori. :)

Orice inceput e greu :)

Si iata ca a trecut si prima mea luna de blogging. Imi amintesc de parca ar fi fost ieri cum mi-am creat blogul, cum am scris primele postari si ce emotii am avut inainte sa incep sa scriu si sa dau share pe Facebook si Twitter.
Aceeasi emotie mi-a ramas si acum si sper din tot suflteul sa ramana in continuare, aceste emotii fiind unele constructive, care ma fac sa fiu foarte atenta la ceea ce scriu, la modul in care scriu si la tot ceea ce inseamna bloggingul asta.
Chiar daca la inceput, eram poate putin stangace, cu fiecare postare cresti, te dezvolti si totul merge din ce in ce mai usor.
Recomand tuturor sa incerce. Nu dauneaza deloc sanatatii :D