miercuri, 5 decembrie 2012

Excepţii

Sunt oameni şi oameni în jurul nostru. Observăm felurite caractere şi tipologii. Că sunt mai bune sau mai puţin bune, asta depinde de norocul fiecăruia.

Eu, de ceva timp, aproape că mă cred o norocoasă! De ce? Pentru că mi-a fost dat să întâlnesc o mulţime de oameni frumoşi, nu numai fizic, care mi-au dat adevărate lecţii de viaţă şi de la care am numai de învăţat.

Mi-au arătat că există şi excepţii de la ,,regula" de zi cu zi( aceea cu oamenii răi, pe interes, care ar călca si pe cadavre pentru a-şi atinge scopurile). Ei sunt excepţiile mele.

Mi s-a demonstrat că lumea nu e în proporţie de 90 % defectă, aşa cum tindeam să cred în ultima vreme.

Oamenii ăştia mi-au servit bunătate pe pâine, mi-au fost alături când nu mi-era prea clar cine sunt, ce vreau şi încotro mă îndrept. M-au ajutat să pun cap la cap acest puzzle, să potrivesc fiecare piesă cu locul ei şi să revin pe linia de plutire.

Oamenii ăştia au crezut şi cred în mine şi îmi amintesc, atunci când mai uit eu, şi-mi amintesc că viaţa asta-i aşa frumoasă, în ciuda ,,furtunilor" prin care suntem nevoiţi să mai trecem din când în când.

Tot oamenii ăştia au un loc foarte special în inima mea şi cu siguranţă se vor regăsi în aceste rânduri.

Ei ştiu despre ce vorbesc. Şi mai ştiu că întotdeauna voi fi acolo pentru ei, indiferent de ,,vremea" din viaţa mea. Că e bună, că e rea, nu contează. Aceştia merită asta şi de mii de ori mai mult.






Sursă foto aici.



Un comentariu: