Întuneric

,,Mă-ncălzeam cu tine. Mă ridicam datorită ţie. Mă-mbătam cu tine. Te vedeam, mă luminam.
Te iubeam nebuneşte. Aş fi făcut orice să nu mi te ia nimeni, să rămâi acolo, să fii al meu.
Te aveam şi te-aş fi vrut din nou şi din nou. Şi tu simţeai la fel, până atunci. Până când altceva ai vrut. Până când sentimentele nu au mai coincis. Până când NOI nu mai eram parte din acelaşi film.
Mă ademeneai de fiecare dată cu poveşti şi cu al tău farmec de care eşti atât de conştient!
Mă-mpăcai mereu cu acelaşi mincinos ,,Te iubesc! " şi mă luai la piept şi mă ţineai aşa de strâns că aproape mă lăsai fără răsuflare.
M-ai privit în ochi, mi-ai luat faţa între palme şi mi-ai zis că nu poţi fără mine. Jurai şi ziceai în gura mare. Ce prostie să te cred! Dar până şi tu îmi ziceai că atunci când te loveşte dragostea, devii mut, orb, surd, paralizezi. Şi eu am paralizat. Nici eu nu am văzut şi nici nu am înţeles nimic. Sau poate nu am vrut. Nu mai ştiu nici eu.
Şi după tine am paralizat. De dor, de greu, de tine. Habar nu ai avut. Acum te întorci la mine, mă rogi să iert, să uit. Crezi tu că aş putea uita tot? Toată agonia, toată nebunia, toată recuperarea şi toate încercările, de cele mai multe ori, nereuşite de-a mă ridica? Ca să-ţi şi răspund, nu, nu pot uita. Nu pot să şterg cu buretele şi să ne prefacem că nimic nu a fost.
Nu-i nimic, alt soare voi găsi. Acum, mâine, peste 10 ani, asta-i treaba mea.
Momentan, m-am obişnuit şi aşa, pe întuneric. Am învăţat să văd în întuneric, nu mai bâjbâi, nu mai cad. Acum merg dreaptă, cu privirea înainte, cunoscând în detaliu calea, fiecare lucru pe care l-am învăţat pentru a-mi ,,lumina" cărarea pe care am apucat-o.
Şi da, ştiu că m-ai aduce la extaz din nou, dar vezi tu, trecutul nu poate fi şters. Ştii bine că ne-ar urmări pretutindeni. Ar fi nelipsit din vieţile noastre, din zile, din nopţi, din casă, din pat, de oriunde.
Hai s-o lăsăm aşa. Să ne vedem de viaţă, lasă-mă în întunericul meu. Nu mai vreau flash-uri care să mă orbească.
Lasă explicaţiile banale, pe care le ştiu atât de bine! Pleacă şi-nchide uşa după tine, s-a lăsat răcoare!"

Ce faci când te simţi singur?

Dacă cineva ar veni la mine şi m-ar întreba asta, cel mai probabil i-aş spune: ,,Eu zic să te mai gândeşti puţin şi îţi vei da seama că nu eşti deloc singur. Îţi ai părinţii, prietenii, iubitul/iubita, colegii, etc."

Ştiu, depinde ce înţelege fiecare prin ,,singur" şi la ce fel de singurătate se referă.

Indiferent ce persoane ne-ar lipsi, ce oameni dragi am vrea aproape, dar nu se poate să-i avem, trebuie să înţelegem că niciodată, dar niciodată nu suntem singuri! Mai sunt vreo şapte miliarde de oameni afară.

Ştiu, ţi-e greu să asimilezi asta şi simţi că cerul tocmai ţi-a picat în cap, dar nu dispera! Nu e dracul aşa negru precum pare!

Poate e mai bine aşa. Poate chiar aveai nevoie de o perioadă de timp doar on your own. De când nu te-ai mai răsfăţat tu pe tine? De când nu ai mai făcut doar ce-ţi place?

De ce să nu îţi dedici doar ţie o zi, o zi în care să citeşti în parc, să mergi la un concert sau la un film? Trebuie să existe un ,,ceva" care să te ajute. Întotdeauna există. Că nu vrei să-l vezi, asta-i altceva! Nu, ajutorul ăsta nu va veni imediat, ci uşor-uşor. Fiecare lucru pe care-l faci pentru tine, fiecare lucru care te împlineşte, este o cărămidă pusă la baza sufletului tău răvăşit şi încercat de multe şi de mulţi!

Şi nu, nu-ţi căuta alinarea doar în oameni. Nimeni nu-ţi ştie sufletul mai bine decât tine, nimeni nu simte ceea ce tu simţi şi ce îţi face bine şi ce nu.

Poate acum toate astea nu au nicio însemnătate, dar crede-mă! Îţi vorbeşte o persoană trecută prin stările alea şi care le-a încercat pe toate, în disperarea de a le depăşi.

(Da, postarea asta-i pentru tine, te ştii tu! )

Excepţii

Sunt oameni şi oameni în jurul nostru. Observăm felurite caractere şi tipologii. Că sunt mai bune sau mai puţin bune, asta depinde de norocul fiecăruia.

Eu, de ceva timp, aproape că mă cred o norocoasă! De ce? Pentru că mi-a fost dat să întâlnesc o mulţime de oameni frumoşi, nu numai fizic, care mi-au dat adevărate lecţii de viaţă şi de la care am numai de învăţat.

Mi-au arătat că există şi excepţii de la ,,regula" de zi cu zi( aceea cu oamenii răi, pe interes, care ar călca si pe cadavre pentru a-şi atinge scopurile). Ei sunt excepţiile mele.

Mi s-a demonstrat că lumea nu e în proporţie de 90 % defectă, aşa cum tindeam să cred în ultima vreme.

Oamenii ăştia mi-au servit bunătate pe pâine, mi-au fost alături când nu mi-era prea clar cine sunt, ce vreau şi încotro mă îndrept. M-au ajutat să pun cap la cap acest puzzle, să potrivesc fiecare piesă cu locul ei şi să revin pe linia de plutire.

Oamenii ăştia au crezut şi cred în mine şi îmi amintesc, atunci când mai uit eu, şi-mi amintesc că viaţa asta-i aşa frumoasă, în ciuda ,,furtunilor" prin care suntem nevoiţi să mai trecem din când în când.

Tot oamenii ăştia au un loc foarte special în inima mea şi cu siguranţă se vor regăsi în aceste rânduri.

Ei ştiu despre ce vorbesc. Şi mai ştiu că întotdeauna voi fi acolo pentru ei, indiferent de ,,vremea" din viaţa mea. Că e bună, că e rea, nu contează. Aceştia merită asta şi de mii de ori mai mult.

Sursă foto aici.

Reloaded smile, Open Pub, ora 22:00

Ştim cu toţii cât de nebună poate fi perioada asta. Toată lumea intră într-o febră acută a cumpărăturilor, toţi căutăm cadoul perfect, dar şi visăm la unul.

Şi mai ştim ceva: acum câţiva ani buni, când eram puţin mai mici, făceam liste, scriam scrisori kilometrice, pentru a le trimite Moşului care aproape mereu ne aducea cadoul mult-dorit. Poate şi în plus.

Da, noi am avut acest noroc, dar nu toţi îl au. Nu toţi copiii au norocul de a petrece sărbători frumoase şi pline de cadouri. Nici măcar nu speră. Tot ce fac ei este să se resemneze şi să spere că anul viitor va fi altfel.

Dar pentru asta suntem noi aici! Putem să facem ceva pentru câteva suflete, putem să aducem zâmbetele pe feţele lor frumoase şi inocente. Dacă stăm şi îi compătimim, nu se rezolvă nimic.

Însă, cu un gest mărunt, puteţi face o faptă măreaţă. Faceţi câteva suflete fericite.

Tot ce este de făcut este să veniţi mâine seară, la Open Pub, la ora 20:00. Pentru intrare trebuie să plătiţi o sumă începând de la 10 lei. Toţi banii strânşi vor fi donaţi integral Aşezământului social Sfinţii Arhanghel ,,Mihail şi Gavriil".

În cadrul evenimentului veţi putea viziona, dar şi cumpăra lucrările artistului Claudiu Diac, veţi asista la un spectacol oferit de primul ventriloc român, Eduard Andrei şi, începând cu ora 22:00, va avea loc un concert marca ,,The Speakers".

Mai multe detalii puteţi găsi aici, pe pagina de facebook a evenimentului.

Ne deconectăm un timp

E sentimentul ăla de eliberare amestecată cu nerăbdare. E dor de ducă! E dor de origini, e dor de miros de fum de la sobe, dor de sobă caldă şi de o mâţă torcându-ţi pe picioare. E dor de gogoşile bunicii. Dor de Bobiţă nebunul!

Toate astea parcă dispar, însă, odată cu împachetatul bagajelor! Când ştii că doar peste câteva ore vei fi plecat departe de Bucureşti, într-un loc cu multă linişte şi de o mie de ori mai multă dragoste

Da, da! Momentul ăla când scoţi geamantanul şi începi să pui vrute şi nevrute, cadouri, nimicuri. Oh, cât îl aşteptai!

E cel mai bun lucru pe care îl poţi face pentru tine după o perioadă nebună, plină. E cel mai bun tratament pentru trup, pentru suflet, pentru minte.

Pentru că unde altundeva să cauţi binele, decât acasă, lângă ai tăi? Pentru că a trecut timp şi telefonul nu e înlocuitor pentru Ei. Şi poţi vorbi cu orele. Degeaba. Pentru că e de nepreţuit o îmbrăţişare caldă a tatălui ori o discuţie cu capul în poala mamei. Consideraţi-mă melancolică, visătoare, copil, dar toate astea-s comori. Şi eu vreau să mă bucur de ele!

Eu abia aşteptam gura asta de aer şi mi-am promis un week-end fără net. Poate şi fără telefon, de ce nu? Vreau să ma bucur de tot la intensitate maximă, să mă deconectez puţin. Ştiu că aşa voi reveni cu forţe proaspete, bateriile încărcate şi gata de noi ,,bătălii"! :D

Aşa că vă doresc de acum tuturor un week-end special şi să ne scriem cu bine de luni! :)

A fost. S-a terminat.

Ok, parcă nici nu ştiu de unde să încep. E una din zilele alea triste. Pe bune. E trist că s-a terminat PRbeta, e trist că nu mai pot scrie că mâine vine X să ne vorbească! Dar ştim prea bine cu toţii că orice lucru bun are şi un sfârşit, din păcate!

Azi a fost prezentă în faţa noastră Monica Jitariuc, de la The Practice, care ne-a vorbit despre crisis management. Vă spuneam şi ieri că ea va încheia workshop-urile din Bucureşti. Doamne, câte am putut să învăţ într-o singură zi! Genială femeie! Atâtea informaţii, atâtea lucruri de ţinut minte şi de aplicat pe viitor, când va fi cazul, un adevărat profesionist, un munte de energie şi de cuvinte! Ah, şi ca să nu uit ce era printre cele mai importante lucruri: de o sinceritate absolută! Din aia care poate veni ca o lovitură în moalele capului, dar care îţi va fi de maaare ajutor mai târziu!
Am format patru echipe, am avut şi temă, evident! O temă diferită pentru fiecare echipă, una mai interesantă ca alta şi care ne-a dat ceva de gândit!

Workshop-ul s-a prelungit şi el, cu două ore de data asta! Fiind şi ultimul ne-a fost un pic mai greu decât ne era de obicei să ne despărţim! Noi mai puteam sta câteva ore, nu ne deranja cu nimic!

A fost o experienţă extraordinară, pe care aş repeta-o oricând! De ce?
Pentru că am învăţat o grămadă de lucruri pe care eu, nestudenta în domeniu- dacă pot spune aşa-, nu aş fi avut de unde să le aflu pe toate!
Pentru că am cunoscut oameni minunaţi, dedicaţi, atââât de buni în ceea ce fac!
Pentru că atmosfera, colegii, totul, au făcut zilele astea să pară că au zburat!
Pentru că am găsit atâţia oameni pe metru pătrat care să îmi înţeleagă pasiunea, cu care să pot discuta oricât, despre orice, nu doar despre temele de la workshop sau despre domeniu.

Îmi va fi dor fiecare om în parte, pentru că sunt minunaţi cu toţii. Îmi va fi dor de 301 şi de al lui aglomerat traseu, îmi va fi dor chiar şi de atotprezentul ananas! Pentru cei care nu ştiu, în fiecare zi, la fiecare pauză de masă, aveam, printre altele, ananas ca desert! A fost nelipsit! Şi noi l-am îndrăgit! Da, da! Tot ce ţine de PRbeta, ne-a ajuns la suflet!

Dar, am promis cu toţii că săptămâna viitoare ne vom întâlni, la nişte conferinţe, dar şi la o ieşeală! Abia aştept să îi văd pe oamenii ăştia, really!

Aşa că o să închei mulţumindu-le din nou Cristinei, lui Oltea, tuturor celor care au venit să ne împărtăşească atâtea lucruri, tuturor sponsorilor, mulţumesc PRbeta, pentru şansa oferită, muţumesc pentru tot!

Mulţumim, Mihaela, pentru poza personalizată! :D

PRbeta, PRbeta! :)

Acum câteva zile povesteam despre prima zi de PRbeta şi nu-mi vine să cred că azi e ultimul workshop.

Cam repede trece şi timpul ăsta! Se poate face ceva să îl punem puţin pe pauză?

Iar acum să lăsăm nostalgiile deoparte şi să trecem la workshop-ul de luni şi la cel de ieri. Pentru că da, nu am apucat să scriu la timp, din păcate. Aşa că voi rezuma în cele ce urmează ultimele două zile.

Luni, Victor Kapra a fost mentorul nostru şi ne-a vorbit despre comunicarea cu media, şi nu numai. A fost multă informaţie de real ajutor pentru viitor, pentru un viitor om de online. Au fost şi glumiţe, a fost şi muzică. A fost şi temă, desigur, am şi muncit pentru ea şi a ieşit ceva frumos, zicem noi. A fost genul ăla de workshop unde poţi rămâne, la propriu, cu gura căscată! Experienţa, principiile, francheţea fac din acest om, unul demn de respect!

Am vorbit şi despre un proiect extrem de interesant, la care am fost invitaţi să participăm ca voluntari, dar toate la momentul potrivit.

Ieri, Alex Negrea ne-a vorbit despre reţelele sociale, dar în special despre facebook, unul din subiectele mele preferate din online, aşa că am savurat workshop-ul de azi puţin peste cât era admis! :D Am învăţat, au fost discuţii libere, am povestit, am avut o temă foarte interesantă, am stat şi ,,peste program". Efectiv, nu ai cum altfel, cu astfel de persoane, care îşi fac timp să vină să ne împărtăşească din ,,secretele" lor, vin să ne ajute. Pentru că da, ăsta-i un ajutor. Şi nu oricine o poate face. De aceea, PRbeta a reunit pentru noi pe unii dintre cei mai buni oameni din domeniu.

E incredibil cum, în atât de puţin timp, poţi acumula un bagaj uriaş de cunoştinţe, poţi cunoaşte oameni atât de frumoşi, de buni în ceea ce fac, oameni atât de dedicaţi!

Şi mai e ceva ce frizează incredibilul aici. Mai exact, este vorba de cum te poţi ataşa de nişte oameni, de existenţa cărora nu prea aveai habar până de curând şi cum ştii că îţi vor lipsi toate astea. Ştiu, cu ei ne vom revedea, mai devreme, mai târziu, depinde.

Până una alta, azi mai e încă un workshop, cel ţinut de Monica Jitariuc, de la The Practice. Îl aştept cu nerăbdare, se anunţă o zi tare frumoasă şi cel puţin la fel de interesantă precum cea de azi! Desigur, dacă trecem cu bine peste orele din trafic! E Marea Repetiţie! :)

UPDATE: s-a anulat Marea Repetiţie! Yuhuu!