vineri, 31 august 2012

Hello, September! Hello, Autumn!

Şi iată-ne şi faţă în faţă cu inevitabilul. Ultima zi de vară. Din calendar.
Pentru mine personal nu este aşa o tragedie. Nu mă împac aşa bine cu căldura aia multă, nu suntem aşa bune prietene. Cea mai bună prietenă a mea este primăvara, cum am mai zis.
Şi totuşi, parcă nu-mi vine să cred. Şi parcă se iveşte, timidă, o urmă de nostalgie. Nostalgie pentru vacanţă, pentru excursii, pentru tot ce s-a întâmplat vara asta pentru mine.
Parcă ieri era iunie şi era sesiune. Şi mă gândeam că vara este deja irosită cu trei săptămâni de examene, când aproape toată lumea era deja în vacanţă.
Şi a trecut şi sesiunea. Şi mi-am propus destule. Ca la fiecare început. Îţi faci planuri, ai proiecte. Aşa am avut şi eu. Pe mare parte le-am şi îndeplinit. Şi mă bucur mult.
Dar, cu toate că sunt născută toamna, nu îmi place aşa mult anotimpul ăsta. Poate doar toamna aia timpurie. Când încă mai e călduţ, când încă mai pot purta tricou. Când copacii încep să fie un curcubeu de arămiu, galben, roşu şi ale lor variaţii de culori.
În ciuda prieteniei mele nu foarte apropiate cu vara, mi-o voi aminti cu drag. Am întalnit oameni minunaţi, am râs, am plâns, m-am distrat, m-am plictisit, am citit, am crescut.
Aşa că spun, cu o zi în avans, cu drag:


2 comentarii:

  1. Ahaaa..si tu esti nascuta toamna !!! Si eu :) ! Mie imi plac toate anotimpurile, toate au farmeculor lor...bine, nu m-as supara daca iarna ar fi mai scurta totusi :)). Dar daca ar fi sa aleg, insasi toamna ar fi preferata mea :D, mai ales inceputul sau, prima jumatate din ea. Este un pic trista, dar este unica in felul ei. Explozia de culori mi se pare fascinanta, mai ales ca eu sunt pasionata de fotografie :)! O toamna frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, toamna sunt nascuta. In noiembrie chiar :)) Ai dreptate ca fiecare anotimp are farmecul lui, dar eu nu ma impac asa de bine cu fiecare din ele. La toamna, asa cum am zis si mai sus, imi place doar inceputul. Restul...nu prea :D Pai atunci astept fotografii frumoase cu oraselul tau toamna :D O toamna frumoasa si tie! :)

      Ștergere