Ne deconectăm un timp

E sentimentul ăla de eliberare amestecată cu nerăbdare. E dor de ducă! E dor de origini, e dor de miros de fum de la sobe, dor de sobă caldă şi de o mâţă torcându-ţi pe picioare. E dor de gogoşile bunicii. Dor de Bobiţă nebunul!

Toate astea parcă dispar, însă, odată cu împachetatul bagajelor! Când ştii că doar peste câteva ore vei fi plecat departe de Bucureşti, într-un loc cu multă linişte şi de o mie de ori mai multă dragoste

Da, da! Momentul ăla când scoţi geamantanul şi începi să pui vrute şi nevrute, cadouri, nimicuri. Oh, cât îl aşteptai!

E cel mai bun lucru pe care îl poţi face pentru tine după o perioadă nebună, plină. E cel mai bun tratament pentru trup, pentru suflet, pentru minte.

Pentru că unde altundeva să cauţi binele, decât acasă, lângă ai tăi? Pentru că a trecut timp şi telefonul nu e înlocuitor pentru Ei. Şi poţi vorbi cu orele. Degeaba. Pentru că e de nepreţuit o îmbrăţişare caldă a tatălui ori o discuţie cu capul în poala mamei. Consideraţi-mă melancolică, visătoare, copil, dar toate astea-s comori. Şi eu vreau să mă bucur de ele!

Eu abia aşteptam gura asta de aer şi mi-am promis un week-end fără net. Poate şi fără telefon, de ce nu? Vreau să ma bucur de tot la intensitate maximă, să mă deconectez puţin. Ştiu că aşa voi reveni cu forţe proaspete, bateriile încărcate şi gata de noi ,,bătălii"! :D

Aşa că vă doresc de acum tuturor un week-end special şi să ne scriem cu bine de luni! :)

A fost. S-a terminat.

Ok, parcă nici nu ştiu de unde să încep. E una din zilele alea triste. Pe bune. E trist că s-a terminat PRbeta, e trist că nu mai pot scrie că mâine vine X să ne vorbească! Dar ştim prea bine cu toţii că orice lucru bun are şi un sfârşit, din păcate!

Azi a fost prezentă în faţa noastră Monica Jitariuc, de la The Practice, care ne-a vorbit despre crisis management. Vă spuneam şi ieri că ea va încheia workshop-urile din Bucureşti. Doamne, câte am putut să învăţ într-o singură zi! Genială femeie! Atâtea informaţii, atâtea lucruri de ţinut minte şi de aplicat pe viitor, când va fi cazul, un adevărat profesionist, un munte de energie şi de cuvinte! Ah, şi ca să nu uit ce era printre cele mai importante lucruri: de o sinceritate absolută! Din aia care poate veni ca o lovitură în moalele capului, dar care îţi va fi de maaare ajutor mai târziu!
Am format patru echipe, am avut şi temă, evident! O temă diferită pentru fiecare echipă, una mai interesantă ca alta şi care ne-a dat ceva de gândit!

Workshop-ul s-a prelungit şi el, cu două ore de data asta! Fiind şi ultimul ne-a fost un pic mai greu decât ne era de obicei să ne despărţim! Noi mai puteam sta câteva ore, nu ne deranja cu nimic!

A fost o experienţă extraordinară, pe care aş repeta-o oricând! De ce?
Pentru că am învăţat o grămadă de lucruri pe care eu, nestudenta în domeniu- dacă pot spune aşa-, nu aş fi avut de unde să le aflu pe toate!
Pentru că am cunoscut oameni minunaţi, dedicaţi, atââât de buni în ceea ce fac!
Pentru că atmosfera, colegii, totul, au făcut zilele astea să pară că au zburat!
Pentru că am găsit atâţia oameni pe metru pătrat care să îmi înţeleagă pasiunea, cu care să pot discuta oricât, despre orice, nu doar despre temele de la workshop sau despre domeniu.

Îmi va fi dor fiecare om în parte, pentru că sunt minunaţi cu toţii. Îmi va fi dor de 301 şi de al lui aglomerat traseu, îmi va fi dor chiar şi de atotprezentul ananas! Pentru cei care nu ştiu, în fiecare zi, la fiecare pauză de masă, aveam, printre altele, ananas ca desert! A fost nelipsit! Şi noi l-am îndrăgit! Da, da! Tot ce ţine de PRbeta, ne-a ajuns la suflet!

Dar, am promis cu toţii că săptămâna viitoare ne vom întâlni, la nişte conferinţe, dar şi la o ieşeală! Abia aştept să îi văd pe oamenii ăştia, really!

Aşa că o să închei mulţumindu-le din nou Cristinei, lui Oltea, tuturor celor care au venit să ne împărtăşească atâtea lucruri, tuturor sponsorilor, mulţumesc PRbeta, pentru şansa oferită, muţumesc pentru tot!

Mulţumim, Mihaela, pentru poza personalizată! :D

PRbeta, PRbeta! :)

Acum câteva zile povesteam despre prima zi de PRbeta şi nu-mi vine să cred că azi e ultimul workshop.

Cam repede trece şi timpul ăsta! Se poate face ceva să îl punem puţin pe pauză?

Iar acum să lăsăm nostalgiile deoparte şi să trecem la workshop-ul de luni şi la cel de ieri. Pentru că da, nu am apucat să scriu la timp, din păcate. Aşa că voi rezuma în cele ce urmează ultimele două zile.

Luni, Victor Kapra a fost mentorul nostru şi ne-a vorbit despre comunicarea cu media, şi nu numai. A fost multă informaţie de real ajutor pentru viitor, pentru un viitor om de online. Au fost şi glumiţe, a fost şi muzică. A fost şi temă, desigur, am şi muncit pentru ea şi a ieşit ceva frumos, zicem noi. A fost genul ăla de workshop unde poţi rămâne, la propriu, cu gura căscată! Experienţa, principiile, francheţea fac din acest om, unul demn de respect!

Am vorbit şi despre un proiect extrem de interesant, la care am fost invitaţi să participăm ca voluntari, dar toate la momentul potrivit.

Ieri, Alex Negrea ne-a vorbit despre reţelele sociale, dar în special despre facebook, unul din subiectele mele preferate din online, aşa că am savurat workshop-ul de azi puţin peste cât era admis! :D Am învăţat, au fost discuţii libere, am povestit, am avut o temă foarte interesantă, am stat şi ,,peste program". Efectiv, nu ai cum altfel, cu astfel de persoane, care îşi fac timp să vină să ne împărtăşească din ,,secretele" lor, vin să ne ajute. Pentru că da, ăsta-i un ajutor. Şi nu oricine o poate face. De aceea, PRbeta a reunit pentru noi pe unii dintre cei mai buni oameni din domeniu.

E incredibil cum, în atât de puţin timp, poţi acumula un bagaj uriaş de cunoştinţe, poţi cunoaşte oameni atât de frumoşi, de buni în ceea ce fac, oameni atât de dedicaţi!

Şi mai e ceva ce frizează incredibilul aici. Mai exact, este vorba de cum te poţi ataşa de nişte oameni, de existenţa cărora nu prea aveai habar până de curând şi cum ştii că îţi vor lipsi toate astea. Ştiu, cu ei ne vom revedea, mai devreme, mai târziu, depinde.

Până una alta, azi mai e încă un workshop, cel ţinut de Monica Jitariuc, de la The Practice. Îl aştept cu nerăbdare, se anunţă o zi tare frumoasă şi cel puţin la fel de interesantă precum cea de azi! Desigur, dacă trecem cu bine peste orele din trafic! E Marea Repetiţie! :)

UPDATE: s-a anulat Marea Repetiţie! Yuhuu!

Vouă, celor resemnate

Nu mai mergeţi pe principiul ăla comunist şi atât de barbar că ,,unde dai, creşte". Încetaţi să îi ,,înţelegeţi" şi începeţi odată pentru totdeauna să înţelegeţi VOI că nu e normal! Gestul nu e din iubire ori gelozie fiindcă, desigur, vă iubeşte. O face din lipsă de respect, din lipsă de sentimente, din lipsă de conştiinţă.

Lăsaţi-o dracului de resemnare, de obişnuinţă ori de îndurare! Începeţi să faceţi azi ceva, să nu vă întrebaţi mai târziu de ce au parte şi copiii voştri de acest tratament! De ce suferă şi ei, de ce le-a fost răpită copilăria aşa de barbar.

Ştiu, am auzit teorii conform cărora dacă e gelos, dacă îţi face crize că ai îndrăznit să ieşi cu fetele, asta e pentru că te iubeşte. Bullshit! E pentru că îşi bate joc de tine, de cei mai frumoşi ani ai tăi, ani care nu se mai întorc şi pe care îi vei mai vrea cu toată fiinţa ta, dar care au apucat să treacă aşa.

Încrederea aia pe care ar trebui să se bazeze orice relaţie, dar mai ales o relaţie între- se presupune- doi oameni maturi e vitală. Dacă nu e ea, nu e nimic. Ba da! De fapt, e ,,dragostea cu năbădăi", cum mai este numită, este adrenalina. Adrenalina de a ajunge acasă la ora fixă şi stabilită de el, adrenalina de a sta cu frica-n sân că poate iar ai greşit cu ceva şi va trebui să plăteşti, că doar de-asta eşti sclavă, nu? Dar nu orice sclavă, una din şi pentru iubire! Aşa-i mai nobil!

Ai tot dreptul şi tu să fii respectată, să fii iubită, protejată, sprijinită, ai dreptul să fii fericită! Nu te-ai născut să fii la cheremul şi la pumnul cuiva toată viaţa ta! Şi dacă, din păcate, asta ai văzut şi în familie, de când te ştii, află că nu aşa-i normal, nu aşa trebuie să fie!

Ok, cu toţii greşim, cu toţii avem momente de nervi şi de furie, dar asta nu este echivalent şi cu o palmă. Asta e echivalent cu responsabilitate, cu maturitate. Nu printr-un astfel de comportament îţi arată iubirea aia mare de care îţi vorbeşte atunci când are nevoie de ceva, iubirea e ceva mult mai frumos, serios!

Fără titlu. PRbeta e de ajuns :)

No, acum ştiu că ieri nu mi-am scris ,,tema", dar am revenit azi cu poveşti drăguţe, rezumăm într-un fel aceste două zile despre care nu am scris încă.
Luând-o cu începutul, adică ziua de ieri... Dacă aş spune că un zâmbet din ăla tâmp mi-a ţinut companie pentru tot restul zilei, chiar şi azi, ar fi oare suficient? Presupunând că răspunsul va fi şi nu, haideţi să vă povestesc.
Workshop-ul de ieri l-a adus în faţa noastră pe Răzvan Baciu şi a fost despre componenta video în online. Ni s-au dat ponturi tehnice foarte utile, pe care nu le ştiau toţi, am discutat despre diverse reclame, cum se fac, cum ar trebui să fie făcute, ce să facem şi ce să nu facem atunci când realizăm un video, despre alternativa video la postările clasice pe bloguri, de exemplu, au fost şi glume, desigur, dar şi multe altele.
La partea practică, am avut ca temă realizarea unui pitch în care încercam să promovăm noul serviciu lansat de Romtelecom, şi anume HBO GO. Cuvântul de bază a fost ,,creativitate". Şi, cum eu şi colegii mei drăguţi din echipă, ne-am pus cu toţii creieraşul la contribuţie, a ieşit ceva destul de fain, zicem noi! Pe lângă treaba pe care o aveam de făcut, s-a lăsat şi cu multă distracţie, scârţ, dar şi cu o maşină care se strică fix în mijlocul pădurii, ca să vezi ghinion! Bine că eram în zonă. În fine, o să vedeţi mai multe pe filmuleţ, atunci când îl voi avea.
Până una alta, să ajungem şi la ziua de azi. A venit să ne înveţe, tocmai de la Timişoara, Corina Săftescu. Doamne, cum a fost! Are un fel de a ne explica lucrurile într-o manieră aşa de clară, de parcă atunci când vorbeşte, ar picta şi tu chiar vezi ceea ce este discutat! Împărţind energie şi voie bună, a ţinut şi workshop-ul de azi, şi anume cel despre organizarea şi planificarea activităţii de comunicare online. Nu o să încep să detaliez aici ce am învăţat, asta a fost doar pentru noi, cei 15! Cam egoist, nu? :D
Bine, bine, bine! A fost un workshop tare interesant, de care m-am bucurat din plin şi de unde am încercat să ,,fur" tot. Ar fi şi păcat să nu facem asta!
S-au dus şi trei zile din PRbeta, am ajuns la jumătate. Au trecut aşa repede, că nici le-am simţit. Cum spunea azi o colegă, e ca şi cum am fi acolo de-o viaţă. E aşa de frumos să ai alături atâţia oameni care îţi împărtăşesc pasiunea şi care ştiu cât se poate investi în ea. Şi nu mă refer aici la resurse financiare, ci la timp, energie.
Şi în aşa de puţin timp am ajuns să îndrăgesc aşa de mult acest proiect, oamenii de acolo, activităţile pe care le avem, tot. Cu siguranţă că la final îmi va fi dor. Îmi va fi dor până şi de cele două ore cu scumpul şi prea-iubitul RATB pe care le fac până la ,,locul faptei". Deocamdată, însă, să vedem partea plină a paharului! A trecut jumătate, mai avem încă jumătate. Încă trei zile frumoase, productive, amuzante, de care mă voi bucura din plin!
Mai jos aveţi o poză cu aproape toţi studenţii PRbeta!

Mai multe poze puteţi vedea pe pagina de facebook PRbeta. De acolo este şi cea de mai sus. Seară frumoasă tuturor! :)

Prima zi de PRbeta

Buuun! Iată că a venit, dar s-a şi dus prima zi de PRbeta pe care o asteptam atât de nerăbdătoare!
Dacă ar fi să rezum într-un cuvânt ziua de azi, cred ca aş putea spune fără probleme doar ,,Wow!".
Dar să o luăm cu începutul. Am aplicat pentru acest workshop în urmă cu câteva săptămâni. Am fost selectată pentru interviu, a venit şi interviul, l-am luat şi iată-mă! Student şi eu la PRbeta!
Astăzi a fost prima zi de cursuri, zi în care am fost onoraţi de prezenţa lui Dragoş Alexa, fondator al Ministerului de Marketing, autor al Cărţii cu Secrete, blogger şi speaker.
Prima zi a fost dedicată brandingului şi imaginii companiei în mediul online. Dragoş ne-a întâmpinat azi cu câte o ciocolată şi ne-a oferit posibilitatea de a-i adresa o serie de întrebări legate de el, despre absolut orice. A fost drăguţ cum ni s-a şi răspuns la fiecare întrebare, rând pe rând.
După aceea a început cursul propriu-zis. A fost o prezentare foarte explicită, concretă, cu exemple reale şi discuţii libere. Am fost invitaţi să punem oricâte întrebări am vrea, să discutăm despre orice am avea nevoie să ne lămurim, drept dovadă totul s-a prelungit cu aproape două ore peste cât se stabilise.
Dragoş, pe lângă faptul că este un specialist în adevăratul sens al cuvântului în domeniu, mai este şi un speaker grozav. A făcut din prezentarea sa, una foarte profesionistă, dar nu în spiritul ăla sobru şi neprietenos. A fost o discuţie interactivă, la care am participat cu toţii şi din care am învăţat o sumedenie de lucruri pe care nicio facultate şi niciun curs nu te-ar fi învăţat.
Am mai primit din partea lui Dragoş, pe lângă informaţii şi tipsuri extraordinare, şi cartea lui, ,,Cartea cu secrete de marketing. publicitate şi design grafic" pe care am răsfoit-o puţin şi pe care abia aştept să o citesc!
Cât despre colegi... sunt onorată să îi cunosc, sunt aşa de plini de viaţă, toţi sunt foarte bine pregătiţi, unii lucrează deja în domeniul ăsta şi au o experienţă notabilă.
Mâine este pentru componenta video a comunicării online, unde trainer va fi Răzvan Baciu. Prevăd o zi în care geamantanul de inspiraţie şi creativitate va fi exploatat la maximum, dar abia aştept! Va fi o zi la fel de frumoasă ca azi, în care vom învăţa o mulţime de lucruri şi din care vom pleca puţin mai ,,bogaţi" din punct de vedere profesional.
Pot spune cu mâna pe inimă că sunt o norocoasă că sunt şi eu parte a acestui proiect şi ţin să le mulţumesc şi aici Cristinei Putan, lui Oltea Zambori, dar şi tuturor celorlalţi care sunt parte a acestui proiect, fie ei traineri, sponsori, colegi, tuturor. Este o şansă extraordinară pe care am primit-o noi, 15 tineri entuziaşti, pasionaţi de acest domeniu şi foarte dornici să învăţăm cât mai multe, pentru că nu te întâlneşti cu astfel de oportunităţi la tot pasul. Sunt sigură că fiecare dintre noi va asimila un volum foarte mare de informaţii, vom face tot posibilul să nu scăpăm nimic şi vom da tot ce avem mai bun pentru a ne duce la bun sfârşit taskurile pe care le primim!
Aşa că... Mult succes colegilor mei şi să fie PRbeta!

Cât orgoliu? Cât cuprinde!

,,Ce-ar fi dac-am lăsa şi noi odată orgoliile deoparte şi ne-am spune tot? Tot ce eu aş vrea să ştiu, nu ce crezi tu că mi-ar plăcea să ştiu. Tot ce tu ar trebui să ştii, nu ce ai vrea să ştii.
Mai las-o naibii de mândrie şi hai să nu mai lăsăm timpul să treaca aşa pe lângă noi. Ştim prea bine cât ne rănim şi hăul ăsta dintre noi nu se va micşora aşa. Hai să lăsăm calea complicată să fie descurcată. Ce-atâtea poveşti alambicate? Tu nu te-ai săturat?
O viaţă avem şi nu trebuie să ne-o petrecem cu astfel de copliării, ştii prea bine.
Chiar tu-mi spuneai că ţi-e frică de timp. Ţi-e frică pentru că trece mult prea repede şi mereu, dar mereu, îţi ia numai persoane dragi de lângă tine.
Nu e mai simplu, oare, să recunoaştem că am greşit? Şi tu, şi eu. E mai corect.
Tu eşti mai iute la mânie, ştiu. Eu sunt încăpăţânată, o ştii. De ce să ne mai ascundem după deget?
Poate amândoi am acţionat după primul instinct şi abia după ne-am dat seama de greşeală.
Parcă mă-ncearcă un dor."

Eu, tu, noi

,,Aminteşte-ţi, iubitule, de câte ori mi-ai jurat iubire veşnică şi nemuritoare.
Mai aminteşte-ţi de câte ori ţi-am jurat şi eu. Era pe bune.
Şi câte nopţi de vară au trecut nebune pe lângă noi şi câţi zori ne-au prins numărând orele până când... aveam să fim puuţin mai fericiţi decât eram deja. Oare era permisă atâta fericire?
Acum ştiu că nu, doar de-asta am fost pedepsiţi să ne pierdem în alte braţe şi să ne regăsim în cearşafuri străine şi... reci.
Şi tot de-asta povestea aceea cu final frumos pe care ne-o imaginam va avea un final frumos, va fi, însă, cu alte personaje decât erau în manuscrisul nostru.
Cu alte mâini ne vom regăsi, alte buze vom săruta şi poate că alte cearşafuri vom cunoaşte în aşteptarea zorilor.
Dar dacă ţi-aş spune că nu mi-e dor?
Nu mi-e dor să te simt acolo şi după să dispari.
Nu mi-e dor să mă iubeşti şi după să fugi.
Nu mi-e dor să ma alinţi, apoi să mă destrami.
Nu mi-e dor, da. Sunt altele de care mi-ar putea fi dor.
Şi las-o naibii de ţigare şi fii atent. Încearcă şi tu să asculţi, nu doar să auzi. Măcar o dată."

Primăvara ta

Şi ce e cel mai important ce ne rămâne după ce pierdem? După ce pierdem oameni, credinţe, speranţe, iubiri? Ce TREBUIE să ne rămână, de fapt. Zâmbetul este. Da, da. Zâmbetul şi puterea de a spera, de a merge mai departe.
Dacă astea rămân, atunci ne putem considera ,,salvaţi". Nu ne-am pierdut de tot, încă suntem oameni, simţim, sperăm. Nu asta crezi şi pe moment, ştiu.
Dar mai târziu, când lucrurile încep să se aşeze, vei vedea. Vei vedea că toate nopţile tale de nesomn, toate frământările tale şi tot dorul ăla de te sufoca odinioară, te mai lasă. Îţi redau uşor-uşor libertatea. Libertatea de a visa, de a spera, de a te ridica şi de a merge mai departe, gata de o nouă ,,aventură", adică de viaţă. Pentru că da, asta-i viaţa. O aventură. Pleci, cu rucsacul de trăiri în spate, nu ştii încotro te îndrepţi, nu ştii cu cine te vei întâlni şi de cine va trebui să te fereşti, dar după toate astea ai trăit. Şi nu ai facut-o degeaba. Ai cunoscut oameni sau... mai puţin oameni, ai simţit euforia şi extazul, dar şi dezamăgirea şi durerea.
Pentru ce o viaţă fără sentimente? De orice fel. Ar fi precum un tablou care încearcă să redea primăvara doar în alb şi negru. Bine, poate şi un pic de gri.
Şi de toate astea ajungi să fii conştient mai devreme sau mai târziu, după ce ţi-ai tocit nervii, ţi-ai pierdut nopţi şi zile, încercând să afli răspunsuri de care sigur nici nu era nevoie pentru că erau atât de evidente.
Dar cum bine se spune: mai bine mai târziu, decât niciodată!, e bine şi aşa. E bine să realizezi câte ai fi putut să faci când erai acolo jos, micuţ de tot şi parcă ţi-era frică de tot pentru că aşa te vei grăbi şi, cât ai zice ,,Peşte!", vei face tot posibilul să recuperezi acel timp pierdut pentru oameni şi ei pierduţi, care, oricum, nu mai pot fi găsiţi, vei ieşi să simţi lumea asta frumoasă, care ţie ţi-a fost ţinută ascunsă, vei începe să faci din tabloul tău alb-negru, unul mai strălucitor, mai colorat şi mai frumos decât toate tablourile care există şi care vor mai exista, nu-i aşa?

Puţin mai multă energie, vă rog!

Ai atâtea pe cap, simţi că nu le mai faci faţă, dar apare dintr-odată semnul ăla pe care-l aşteptai de atâta timp, semnul că toată munca pe care ai depus-o nu a fost în zadar, că toate eforturile şi nopţile tale nedormite, sunt, în sfârşit, răsplătite!
Şi ce dacă am ajuns acasă la ,,doar" 14 ore după ce am plecat? Şi ce dacă am fost pe fugă tot timpul şi chiar şi eu mă întreb de unde atâta energie? Atâta energie ca, în inima dimineţii, să fiu în picioare şi aşa să o ţin până pe la vreo 10-11 seara! Tot timpul dintr-o parte în alta, de la o activitate la alta. Din nou. Şi ce dacă?
Toate astea nu sunt degeaba, în mod sigur. Tot ce trebuie e răbdare. Da, da! Răbdarea aia pe care te-ai săturat să o ai! Răbdarea aia care s-a cam epuizat, ce-i drept, dar care mai e încă acolo. Sau un strop din ea. Şi ăla e de ajuns, nu-i problemă!
Aşa cum am dus-o eu de câteva săptămâni încoa', cu zile în care kilometrajul meu a fost dat peste cap, aş putea jura cu mâna pe inimă asta, aşa ai fost şi tu, dragă cititorule, cândva. Şi dacă da, te regăseşti, atunci sigur ştii sentimentul ăla de satisfacţie, de ,,seventh heaven" care te încearcă atunci când telefonul ăla mult-dorit vine! Păi... cam aşa eram eu azi. Numai că la mine nu a fost doar UN telefon! Au fost două! Deci dublu sentiment, dublu ,,seveth heaven"!
Primul, de la jobul pentru care m-am prezentat la un interviu luni, interviu la care am mers aşa de stresată, dar mulţumită oamenilor de acolo totul a mers de minune şi, drept dovadă, m-au vrut în echipa lor frumoasă din care sunt mândră că voi face parte! Oameni tineri, frumoşi, entuziaşti!
Al doilea, de la un workshop, workshop la care îmi doream foarte mult să merg, dar despre care voi vorbi atunci când începe! Voi povesti cum e treaba pe acolo! Oricum, abia-l aştept! Vor vorbi nişte super-oameni, va ţine şase zile, va fi cu teorie, dar şi practică! Multă practică! Voi învăţa o mulţime de lucruri, voi pleca cu un bagaj de cunoştinţe pe care abia aştept să-l folosesc!  Ce mi-aş mai putea dori?
Ah, mi-aş putea dori ceva! Multă energie, măcar pe jumătatea celei care m-a prins în ultima vreme, dar şi înţelepciune să pot să le împac pe toate. Să împac facultatea, jobul, workshopul, tot!
Şi ştiu că le pot face pe toate, ştiu că pot merge cu toate odată, pentru că, aşa cum tot fac faţă multor zile nebune, nebune de tot, aşa voi putea şi de acum încolo!
Pentru că prefer să nu-mi pierd timpul degeaba, prefer să fac ceva care-mi place de mor şi să am o zi plină, decât una din aia în care să mă urc pe pereţi că nu am ce face şi mă gândesc la prostii!
Pentru că timpul trece pe lângă noi şi nu ni-l mai dă nimeni înapoi, mi-a zis mie cineva acum ceva timp! :)
O fi o fugă de mine şi de gândurile mele, o fi început de workaholism, nu ştiu ce-o fi, dar e! :)) Şi e tare bine!
Şi acum, iacă ce melodie mi-a venit în căpşor! Motivant, nu?

Sursă foto aici.

Zi cu soare...în suflet :)

Zi cu soare, cadouri multe, oameni minunaţi alături de tine, multe surprize frumoase din partea unor oameni de la care nu te aşteptai, un job care-ţi place... Ce să-ţi mai doreşti altceva de la ziua ta de naştere?
Cam aşa a decurs şi ziua mea de naştere!
Am râs, am fost fericită cum nu mai fusesem de mult timp, fericirea aia de simţi că-ţi iese şi prin piele de cât de multă e! :)
Am realizat, totodată, şi câţi oameni îmi sunt alături cu adevărat.
Cadouri multe, urări frumoase şi îmbrăţişări cât cuprinde. Cum să nu îţi placă?
Mi-ar plăcea să fiu mereu sărbătorita  :D
Şi aş vrea să mulţumesc tuturor celor care şi-au pus umărul pentru ca ziua aceasta să fie cu adevărat specială!

Să fie nevoie de manual de utilizare?

Să vedem… Cam cât de des spunem ,,Te iubesc!”? Destul de des, zic eu. Că spunem unei colege care ne ajută cu un curs, că spunem persoanei iubite, că spunem mamei, că spunem bunicii, e totuna?

De fapt, întrebarea mai corectă ar fi dacă întotdeauna simţim ceea ce spunem!

Din punctul meu de vedere aceste două cuvinte au o însemnătate foarte mare şi pentru mine cântăresc destul de mult. De aceea şi cred că ele nu pot fi aruncate aşa, oricând, oricui. Cred că trebuie să simţi cu adevărat, că trebuie să simţi că persoana merită să îi spui asta.

Este vorba de două cuvinte care trebuie folosite în mod responsabil, care trebuie să aibă exact însemnătatea cu care vin, nu alta ascunsă, nu un beneficiu, nu o falsă imagine a sentimentelor pe care le avem sau le-am putea avea faţă de persoana căreia ne adresăm.

Nu am spus niciodată ,,Te iubesc!” unei persoane pe care o cunosc de puţin timp, unei persoane pentru care nu am simţit asta sau unei persoane de la care am vrut să obţin ceva. Mi se pare o şarlatanie de-a dreptul treaba asta! Dacă vrei să obţii ceva, fă-o pentru că meriţi, pentru că într-adevăr ţi se cuvine!

E ok, chiar minunat să spui asta foarte des şi, mai ales, să ai cui, persoane care să merite! O spun din proprie experienţă şi ştiu cât de bine se simte să spui un ,,Te iubesc!” din toată inima, dar niciodată nu l-am spus dacă nu am simţit, efectiv nu-mi iese! 

 

Sursă foto aici.

Eşti nebună?

Aseară la film. Eu încântată că văd, în sfârşit, ,,Coordonata Skyfall". Încântată, curioasă, stăteam ca pe ghimpi şi tot ce îmi doream era să se termine naibii reclamele alea odată şi să înceapă filmul, nicidecum ce avea să urmeze.
Un grup măricel îşi face apariţia. Îşi ocupă locurile.
Dintr-odată ,,I follow rivers" se aude în sală. Din spatele meu chiar. El răspunde: ,,Da! Ce mai vrei acum?". La capătul celalalt al ,,firului" o voce se aude. Se aude perfect chiar şi pentru mine, un umil spectator, de pe rândul din faţă. Şi ea se aude, şi se aude, şi ţipă, şi ţipă, şi nu se mai opreşte. El, puţin intimidat de debitul verbal al domnişoarei, dar şi de volumul de decibeli produs, tace pentru câteva secunde. În sfârşit îşi face curaj şi scoate un amărât de ,,Eşti nebună? Nu mai ţipaaa!!". Povestea continuă, ea cu ţipetele, el cu nebuna. Trece puţin timp şi el capătă curaj şi reuşeste să îi zică: ,,Femeie eşti nebună? Ce-ai de ţipi aşa? Ţi-am zis doar că nu mai puteam să vorbesc că aveam astea-n mână( astea, adică floricelele, sucul şi haina). De ce ţipi în halul ăsta? Sunt la film, mă aude toată sala.... Da, decât eu cu Dragoş sunt!". Povestea continuă în acest fel. Ea ţipă, el se preocupă de starea de sănătate a psihicului iubitei, ea închide telefonul în nas, pentru că, nu-i aşa?, e mai tare ea dacă face asta, după care sună din nou, şi tot aşa vreo 15 minute.
Stau eu şi mă întreb acum, cine e mai nebun dintre ei doi? Ea, că face astfel de crize şi se manifestă în HALUL ăla sau el, că îi acceptă? Oricum ar fi, mi se pare imposibil să stai alături de o asemenea persoană, chiar şi pentru cinci minute. Nu ştiu de unde atâta răbdare, nu ştiu de ce atâtea explicaţii! Poate e una din fetele acelea pe care nu te poţi supăra, cum spune Anne azi într-un articol!

Sursă foto aici.